RIUF revine la Iași!

Peste 15% dintre universitățile de stat din Marea Britanie ajung în Iași pe 6 octombrie!

Pe 6 octombrie, la RIUF- The Romanian International University Fair vor fi prezentepeste 19 universități de stat din Marea Britanie. University of Sheffield, University of Essex si Coventry University sunt doar câteva dintre universitățile de top britanice care vor veni la Palas Congress Hall pe 6 octombrie.

Programe de studiu în Marea Britanie, la nivel licență, masterat, MBA și doctorat

Vrei să studiezi la o universitate din Marea Britanie? Pentru prima dată în zona Moldovei, la RIUF te așteaptă reprezentanți ai peste 15% dintre instituțiile de învățământ din Marea Britanie. Printre programele de studiu pe care aceștia le propun tinerilor români se numără și cele în domenii precum business, management, economie, marketing, advertising și multimedia, inginerie și IT, comunicare și jurnalism, științe politice și relații internaționale, turism, artă și design. Însă, chiar și cei care doresc să studieze arte, geografie sau drept pot găsi programele de studiu dorite, la una dintre cele peste 19 universități din Marea Britanie prezente la RIUF.

Peste 45 de universități și instituții de învățământ din peste 10 țări

La RIUF tinerii interesați să aplice la studii în străinătate, dar și în România, au ocazia să identifice cursurile care le răspund cel mai bine intereselor și pasiunilor. Peste 3000 de programe de studiu la nivel licență, masterat, MBA și doctorat sunt puse la dispoziție tinerilor români de către cele peste 45 de universități și instituții de învățământ din țări precum Anglia, Germania, Olanda, Danemarca, Spania, Austria, Franța, Belgia, Elveția, Italia, Norvegia, dar și din România.

Consiliere educațională gratuită

Pe lângă gama variată de universități prezente, la RIUF poți interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. Mai mult, pe întreg parcursul târgului internațional de universități participanții pot beneficia de consiliere educațională gratuită!

Te înregistrezi online și primești după eveniment o ofertă personalizată de studii

Pentru a participa la târgul internațional de universități RIUF trebuie să completezi formularul online de pe www.riuf.ro/register. Înscrierea pe site îți permite accesul pe toată durata târgului, inclusiv la prezentările susținute de către reprezentanții universităților din cadrul evenimentului și, la final, vei primi o ofertă personalizată de studii în funcție de domeniile și țările tale de interes.

Cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Sud-Est!

RIUF este cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est. Anual, RIUF este locul de întâlnire a peste 200 de expozanți, din 20 de țări și peste 22.000 de vizitatori. De 11 ani, The Romanian International University Fair (RIUF) aduce în fața tinerilor cea mai mare ofertă de studii în străinătate (licență, masterat, MBA, doctorat), dar și oportunitatea de a beneficia de consultanță educațională gratuită în cadrul târgului.

Vino și tu în această toamnă, pe 6 octombrie, la  RIUF Iași să te întâlnești cu reprezentanții celor peste 45 de universități prezente și află care sunt pașii pe care trebuie să îi faci pentru a studia la universitatea pe care ți-o dorești.

 

Despre Grupul EDUCATIVA

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

 

Persoana de contact

Firuța SLEVOACĂ

Coordonator Regional RIUF

firuta.slevoaca@educativa.ro

0758 818 164